Acneea este o boala comuna, partial determinata genetic, observata mai ales in perioada pubertara, dar si la adult. Este o afectiune polimorfa in care coexista diferite tipuri de leziuni � comedoane, papule inflamatorii, pustule, noduli si cicatrici adeseori aparute pe fond seboreic.
Pacientul trebuie sa fie indrumat spre dermatolog. Dermatologul defineste gravitatea bolii si stabileste in functie de aceasta strategia terapeutica. Leziunile de acnee induc o crestere a reactivitati emotionale cu instabilitate, stress, si chiar dismorfofobie. Medicul dermatolog trebuie sa fie pregatit sa trateze boala dar si sa deceleze modificarile comportamentale pentru a lua asupra lui sustinerea psihologica a pacientului sau sa apeleze la ajutorul psihiatrului sau psihologului .

Fiziopatologie

Cresterea secretiei de sebum si hiperkeratinizarea canalului folicular (datorata proliferarii si cresterii aderentei corneocitelor) duc la formarea comedonului care evolueaza mai apoi spre microchist sau spre comedon deschis.
Microchistii sunt punctul de plecare al leziunilor inflamatorii, papulelor, pustulelor, a rupturii lor in derm cu formarea de elemente retentionale mai mari, macrochistii. Mecanismele care explica comedogeneza nu sunt pe deplin elucidate, se pare ca un rol major il au androgenii si propionibacterium acnes cu determinism in reactia inflamatorie.
Hipersecretia sebacee este conditia esentiala formarii leziunilor de acnee .
Activitatea glandelor sebacee este influentata de hormonii sexuali masculini de origine gonadala sau suprarenala.
Deoarece dozarea testosteronului la pacientii cu acnee poate arata niveluri serice si urinare normale, se considera ca exista o receptivitate diferita la androgeni (a glandelor sebacee) de la o persoana la alta. Acneicii metabolizeaza mai mult androgenii in receptorii pilo-sebacei (de 2 pina la 20 de ori mai mult decit subiectii sanatosi).
Se recomanda efectuarea dozarilor hormonale in cazurile severe de acnee sau atunci cand asociaza tulburari menstruale, hirsutism.

 

Tratament pentru acnee

Tratamentul acneei trebuie sa fie diferentiat in functie de forma clinica de acnee, gravitatea leziunilor, disponibilitatea pacientului de a urma o schema terapeutica, asocierea cu alte afectiuni, tratamente concomitente.
In timp ce tratamentul acneei usoare/debutante este local, in acneea severa acesta este foarte complex: reducerea seboreei, introducerea isotretinoinei sau antibioticelor per os, tratamente microchirurgicale, tratamente dermato-cosmetice, sustinere psihologica.

Ce nu trebuie facut in acnee:
� nu trebuie utilizate substante degresante;
� nu trebuie utilizate preparate cu sulf cunoscut ca fiind comedogen;
� nu trebuie utilizate sapunuri antibacteriene;
� nu trebuie folosite preparate antibiotice locale altele decit cele cu eritromicina sau clindamicina;
� nu trebuie prescrise regimuri alimentare, studii clare arat�nd inutilitatea lor;
� nu trebuie facuta vaccinoterapie, studii clare arat�nd inutilitatea lor in acnee si riscurile tardive;
� nu trebuie utilizata radioterapia din cauza riscurilor tardive;
� nu trebuie utilizate in exces farduri, fonduri de ten si pudre;
� nu este recomandata expunerea la soare, solar;
� nu este indicata maltratarea leziunilor sau autotratarea acestora.

Tratamentul local in acneea usoara

Tratamentul local este cel mai adecvat in cazul acneei debutante:
� Retinoizii topici sunt agenti antiacneici keratolitici de referinta. Ei cresc mitozele keratinocitelor scazindu-le coeziunea si previn formarea microcomedoanelor.
� Acidul azelaic este un keratolitic usor, bine tolerat (Skinoren). Acidul azelaic are efect comparabil cu peroxidul de benzoil sau cu antibioterapia pe cale generala, reduc�nd flora bacteriana.
� Alfa-hidroxi acizii sunt prescrisi in acneea retentionala usoara. Ei diminueaza coeziunea corneocitelor. Acizii lactic si glicolic sunt prezenti in amestec (Sebium, Keracnyl).
� Peroxidul de benzoil topic in geluri sau solutii, cu concentratii de 2,5; 5 si 10% are efect antibacterian si keratolitic. Utilizarea locala de peroxid de benzoil injumatateste numarul de propionibacterii acnes si reduce stafilococii albi de la suprafata pielii. �n plus substanta este si comedonolitica. Concentratia peroxidului de benzoil trebuie sa se �ncadreze �ntre 2,5 si 5 % pentru fata si 5 p�na la 10 % pentru spate.
� Antibiotice locale: eritromicina si clindamicina (Eryfluid) sunt asociate uneori unor keratolitice sau unor molecule cu caracter seboreductor (Zinneryt, Isotrexin). Utilizarea topica a oricarui alt antibiotic duce la crearea de rezistenta!!.

Important

Acneea este o boala cu o mare diversitate clinica, a carei gravitate este uneori greu de apreciat chiar si de unii dermatologi.
Acneea este o boala cu importante implicatii psihologice.
Pacientul trebuie sa se prezinte la un cabinet de dermatologie imediat, la cele mai mici semne de boala in vederea stabilirii diagnosticului, incadrarii intr-o forma clinica si recomandarea unei scheme terapeutice corespunzatoare.
Tratamentul acneei este de lunga durata, adaptat de la caz la caz, cu reevaluari periodice si necesita rabdare si multa constiinciozitate; nu exista leacuri miraculoase!
Nu se vor indruma acesti pacienti spre laboratoarele care "fabrica autovaccinuri". Autovaccinurile nu trateaza ci pot agrava acneea si induce modificari ale sistemului imunitar!
In nici un caz nu se vor adresa pacientii "cosmeticienelor".
Nu este recomandata preluarea unei scheme terapeutice de la prieteni, vecini etc. Aneea trebuie tratata de catre medicul dermatolog, uneori in echipa cu endocrinologul, ginecologul, plasticianul si psihiatrul.
Dermatologul trebuie sa aiba usurinta si experienta manipularii retinoizilor si sa-i utilizeze in general in prima intentie fie ca este vorba de utilizarea lor locala sau per os.