Melanomul, pacient în cabinet în aceasta săptămână. Dificil de comunicat diagnosticul într-un mod empatic, blând dar și ferm în același timp. Dificil de convins pacientul să renunțe la o călătorie de câteva luni și să facă intervenția în cel mai scurt timp, mai ales într-o astfel de situație în care pacientul nu are niciun fel de disconfort!
Localizarea pe scalp și absența oricărui simptom a dus la întârzierea diagnosticului. În cazul de față un alt membru al familiei a sesizat o pată neagră în vârful capului pacientului meu, pată interpretată inițial ca fiind vopsea de păr.
Melanomul este o tumoră malignă melanocitară cu o agresivitate foarte mare. Poate avea orice localizare pe piele sau pe mucoase. Expunerea cronică la soare determină o incidență crescută a bolii.
Melanomul se manifestă inițial ca o pată hiperpigmentată la nivelul căreia cartilajul normal al pielii tinde să dispară. Sunt descrise mai multe tipuri de melanom cum ar fi, Extensiv în suprafață, Nodular, Acral, Subunghial, Acromic.
Alegerea tratamentului se face în funcție de forma clinică și stadiul tumorii.
Sfatul meu este ca ori de câte ori sesizați vreo pată/aluniță mai ciudată să mergeți la o consultație dermatologică! Și periodic, preferabil anual înainte de a pleca în vacanță, să mergeți să faceți o analiză a alunițelor.